Călătorii

Terapii anti-caniculă

Întrucât în primul weekend din august se anunțau temperaturi greu de suportat în capitală, așa cum le stă bine unor dezastre în ale organizării, în ultima zi a lunii iulie ne-am mobilizat și noi, cu speranța că vom găsi totuși o destinație care nu ne va da de ales doar între:

  1.  a sta baricadați în casă, la răcoare, cu ochii umflați de aparatele de aer condiționat mergând nonstop sau
  2. a lăsa urme de pași în asfaltul bucureștean, și așa vai de capul lui, rugându-ne să nu ni se topească oasele înainte de a găsi vreun petic de umbră.

Și bine am făcut deoarece, așa cum istoria meteo va menționa, codul portocaliu de caniculă anunțat s-a transformat în mod neprevăzut într-unul roșu, cum Bucureștiul nu mai văzuse de ceva vreme.

Am început, desigur, căutările frunzărind ofertele de pe Booking.com, “agentul nostru de turism” preferat. Inițial, am trecut prin momente de șoc care aproape au necesitat o intervenție medicală pentru a ne menține inimile în stare de funcționare din cauza ofertelor tipice de weekend pe litoralul românesc (oferte care ar putea ușor ruina bugetul oricăror exponenți ai clasei medii). Gradul de rezervare în perioada solicitată, pe litoral, trecuse deja binișor de 80%…

În final, ne-a atras atenția un hotel din Mangalia, destinație – speram noi – mai puțin populară, care să ne țină departe de aglomerația specifică de sezon (câtă naivitate!). Hotelul nu avea încă rating sau review-uri, însă pozele arătau neașteptat de îmbietor, iar prețul era ceva mai pe gustul portofelelor noastre, de oameni care nici nu o duc rău, dar nici nu se scaldă în bani.

Suspicioși din fire, am căutat ceva mai multe detalii și ne-am lămurit care era cauza paradoxului: hotelul respectiv tocmai ce fusese integral renovat și deschis oaspeților cu doar o săptămână în urmă. Explicație perfectă și oportunitate marcată, am făcut așadar rapid rezervările.

După povestea clasică a bagajelor începute târziu și a orelor de birou dificil de scurtat în ultima zi lucrătoare a săptămânii, am ajuns la mare, în formula de trei, vineri seara, aproape de ora 21:00.

Prima impresie asupra felului în care fusese decorat locul a fost una relativ bună. Holul nu era foarte mare dar părea spațios, în mare parte și datorită culorilor folosite, în nuanțe de bej deschis, completate pe alocuri de câte o pată de culoare.

20170805_152408

Am fost întâmpinați călduros la recepție de o fată tinerică și ușor amețită, care, după ce a identificat rezervarea, ne-a cerut protocolar actele de identitate și ne-a emis – fără alte comentarii – factura pentru tot sejurul (de doar 3 nopți, ce e drept).

Dacă n-aș fi fost finanțist, probabil că m-aș fi mirat și aș fi verificat aparențele pentru a înțelege de ce arătăm a potențiali rău-platnici, însă cunoscând contextul recent al investiției, mi-a fost clar că menirea noastră principală era să mai ajutăm și noi puțin un cash flow dificil. Așa că ne-am conformat docili.

Am luat apoi cartelele și am mers să vedem camera. După toate semnele, aș spune că probabil am avut bafta de a fi prima familie găzduită acolo. Condițiile de cazare au fost bune și s-au menținut pe parcursul scurtului sejur. Totul era nou și curat, camera decorată simplu, modern și cu relativ bun gust.

Cu totul am găsit vreo șase perne mari, pe care micuțul nostru le-a mototolit, pe rând, cu succes.

20170805_152721

Spațiile de depozitare erau destul de generoase, iar camera potrivită pentru familii întrucât, pe lângă patul matrimonial (pe care îl solicităm mereu în mod specific), era dotată și cu o canapea extensibilă. Aceasta, deși nu foarte moale, după ce era acoperită de cuvertura și așternuturile din dulap, devenea un loc tocmai bun de somn pentru un adult sau doi copii.

20170804_214023

Pe scurt, fără a oferi un lux deosebit, hotelul și-a respectat promisiunea implicită a celor 4 stele afișate și ne-am putut bucura de condiții de cazare decente, așa cum am fost obișnuiți în majoritatea perindărilor noastre.

Restaurantul a fost și el în regulă. Cu excepția unor mici probleme de management reflectate în serviciul de la mic dejun (pe care le-am estimat a fi datorate în parte personalului și procedurilor de lucru încă noi), agravate de temperaturile destul de puțin umane (da, era greu ca untul scos din frigider să nu se transforme rapid în zeamă în lipsa unor surse de menținere a temperaturii reci), nu am întâmpinat probleme deosebite. Deși încă nu stăpâneau pe deplin secretele meseriei, ospătarii s-au arătat totuși amabili și săritori, ușor peste standardul (dureros, de altfel) din turismul local.

Cadrul era  plăcut, cu o terasă închisă (gândită probabil pentru restul anotimpurilor) și una deschisă. S-ar fi putut ceva mai mult verde (ideal și cu un loc de joacă), dar totuși nu lipsea.

20170805_152350

Bucătarul nu era chiar chef, dar s-a descurcat onorabil. Dacă ajungeți acolo, nu ratați specialitatea de rață la cuptor. Se îmbină bine cu sosul dulce-picant și înoată rezonabil în stomac.

Surpriza mai puțin plăcută am avut-o a doua zi, când – după micul dejun, pe care n-am reușit să-l finalizăm înainte de 9:30 – am încercat să mergem pe plaja din fața hotelului. Citisem în descriere că hotelul are plajă privată, însă informația omisă (esențială, de altfel) era aceea că managerul acesteia nu avea nicio legătură cu hotelul, acesta din urmă ne-având rezervate  deloc șezlonguri pentru oaspeții săi.

Și iată așa ne-am regăsit în fața absurdului: nu mai existau șezlonguri cu umbrelă disponibile pentru noi, cu copilul de 4 ani de mână (deși, desigur, micii mafioți de plajă “rezervaseră” câteva, probabil pentru clienți dispuși să le bage dublul prețului standard, la negru, în buzunarul personal).

După enervarea tipică, stricătoare de chef, am decis să optăm pentru abordarea constructivă și ne-am urcat în mașină, pentru a merge pe plaja dintre stațiuni, la The Reef (cca 5-10 min. de mers cu mașina). S-a dovedit a fi o alegere mult mai inspirată, din mai multe motive:

  1. managerii de plajă erau mult mai amabili și politicoși (am primit chiar și bonuri fiscale pentru șezlonguri și băuturi, ceea ce în Mangalia nu s-a întâmplat);
  2. tarifele erau mai umane (vreo 10 RON mai puțin pe șezlong);
  3. plaja mult mai puțin aglomerată (într-una din zile am prins loc chiar pe primul rând de la mare, ajungând pe la 10:30);
  4. marea era mai curată (mai puține alge și fără gunoaie) și puteai să înoți în voie, fără să dai peste o mulțime de oameni;
  5. se putea face plajă până târziu, soarele nefiind ascuns de șiruri de hoteluri și zona de nisip fiind mai largă.

Sigur, erau și dezavantajele tipice ale mersului cu mașina la plajă, dar am încercat să nu le dăm foarte multă importanță.

Ce ar fi putut fi îmbunătățit era, cu siguranță, curățenia. Ce ar fi fost greu de schimbat era, din păcate, populația, unii din exponenții săi (deși nu majoritari), fiind din categoria celor cărora nu prea le păsa că nu toată lumea din jur își dorea să le asculte behăiala incultă și nu le împărtășea, neapărat, gusturile muzicale din zona suburban-folclorică.

Eu una încă aștept ziua în care acestor “exemplare” (de care statistica în mod cert nu ne ferește cât timp rămânem pe meleagurile natale) să li se spună deschis că este cazul să învețe câteva minime norme de comportament civilizat în public sau să-și limiteze zonele de petrecut timpul liber la peșterile din dotare.

Să nu fiu greșit înțeleasă: nici lor probabil nu le-ar fi fost pe plac interesele mele și muzica mea preferată, însă diferența esențială a fost aceea că eu am înțeles că opțiunile personale nu ar trebui să afecteze drepturile și liniștea celor din jur.

Dar am făcut eforturi să-i ignor, bucurându-mă în același timp de o mare superbă, de 25 de grade, cu valuri blânde și platou cu nisip fin.

20170611_112250

Aceste calități deosebite ale litoralului nostru mă încântă și mă întristează, în același timp. Mă încântă pentru că puține popoare au șansa unor astfel de resurse puse la dispoziție de către natură și mă întristează pentru că, în ciuda acestui patrimoniu natural extraordinar, românii se încăpățânează parcă să nu-l exploateze în mod inteligent. De aceea, nu regret alegerea de a-mi petrece concediul principal de vară pe o insulă unde doar două dintre plaje erau cu nisip (și acela adus cu greu, de peste ape, din Maroc) întrucât am primit mult mai multe lucruri în schimb, lucruri create de oameni, cu mult efort, nu livrate gratuit de natură.

Una peste alta, a fost totuși o experiență plăcută (a se ține cont și de așteptările ajustate anticipat, pentru evitarea dezamăgirilor majore). Suficient de bună, de altfel, cât să fie nevoie ca în ultima zi să ne târâm copilul în strigăte de pe plajă… Nu dorea să se lase dus acasă.

Iar sejurul și-a atins scopul, nu am suferit prea tare din cauza caniculei. A fost cu briză și apă răcoroasă, la Mera Brise.

20170611_114505

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s